Poate aș fi un pic prea avîntat dacă aș spune că consider această carte o lectură necesară oricărui adolescent. Țara unui singur gras nu e o lectură elevată din punct de vedere artistic. E un reportaj dintr-o excursie de 7 zile în Coreea de Nord, sărac în informații (pentru un motiv bun, citește mai departe), care te dă peste cap. Grasul, evident, e capul regimului, Kim Jong Un, fiul lui Kim Jong Il, nepotul lui Kim Ir Sen, iar înainte de Kim Ir Sen nu a existat nimic în țara aia (cel puțin din punctul de vedere al regimului).

Cartea e scurtă și se citește repede.Avem constant viziunea lui Adelin Petrișor, din spatele gardurilor puse de către regim între el și restul Coreei de Nord. Dintr-o închisoare pe invers, el rememorează episoade care par desprinse dintr-o Românie a unui Ceaușescu ce nu a murit în 1989, ci care și-a transmis mai departe paranoia, nebunia, închizînd complet țara, ucigînd moral și mental oamenii.

“Țara unui singur gras” e ca o carte de antropologie. Ea relatează contactul între două civilizații, o civilizație care s-a închis în anii ’50 și a regresat, și exteriorul, noi, care avem privilegiul de a vedea povestea din afară. Înconjurați de un gard construit pentru ‘siguranța lui’, reporterul încearcă constant să evadeze. Nu reușește însă să vadă prea multe, și, din păcate, fiecare încercare de a ieși din supravegherea regimului eșuează. Reușește să întrevadă cîteva lucruri: cozi lungi la magazine, oameni care adorm în mijlocul cuvîntărilor tovarășului. Dar per total, din întreaga povestire lipsește informația – nu pentru că reporterul nu e capabil să o transmită, ci pentru că nu are ce. Acoperit de white-noise, el încearcă să extragă informația relevantă, însă multă din ea e scoasă prin analogie cu propriile impresii lăsate de amintirile comunismului român.

E o carte care-ți lasă un gust amar. Într-un fel simți, ca și autorul la finalul cărții, ușurare din faptul că ești născut în Europa, ai mai multă libertate din start.