O poveste desenată frumos, dar fără foarte mult conținut. „Epoca mea de aur” e o încercare de „amintiri din copilărie”, însă autorul nu știe dacă să fie moralist, să prezinte generației tinere „cum era în epoca de aur”, sau pur și simplu să-și facă o autobiografie; rezultatul e că primul volum nu zice o poveste, în afară de un mic efluviu sentimentalist legat de o operație de apendicită. Habar n-am care era intenția autorului, și bănuiesc că în volumul al doilea lucrurile o să capete o formă mai clară; primul volum însă nu stă foarte bine pe propriile sale picioare.

E clar că Daniel Horia nu a stat cu un editor profesionist să discute viziunea și să-l ajute, să-l ghideze să zică o poveste cu cap și coadă. M-am uitat acum pe coperta tehnică, și într-adevăr, are un corector, un redactor și un DTP, dar nu are un editor, și, din păcate, i-ar fi trebuit. Pentru un produs amatoricesc, e ok. Dar ca țintă nu e pentru copii, nici măcar pentru adolescenți, ci pentru cei care acum au în jur de 40 de ani, ca să le mai dea un pic de melancolie.