Mă tem că nu prea ştiu ce e beţia. Poate părea o confesiune stranie din partea cuiva care se pregăteşte să scrie o istorie a beţiei, dar, ca să fiu cinstit, dacă autorii ar lăsa un lucru atât de neînsemnat ca ignoranţa să-i împiedice să mai scrie, librăriile ar fi goale. Oricum, am o idee despre ce e vorba. Am întreprins cercetări empirice extinse asupra beţiei încă de la frageda vârstă de paisprezece ani. În multe feluri, îmi place să mă consider un soi de nou Sfânt Augustin, care întreba: „Ce este deci timpul? Dacă nu-mi pune nimeni această întrebare, atunci ştiu ce este timpul. Dar, dacă aş vrea să-l lămuresc pe cel care întreabă, nu mai ştiu”. Înlocuiţi cuvântul timp cu beţie şi obţineţi în mare sfânta mea poziţie. Cunosc câteva date medicale de bază. Vreo două pahare de gin tonic îţi vor afecta reflexele; vreo zece îţi vor face din nou cunoştinţă cu prânzul pe care l-ai mâncat şi îţi va fi greu să te ridici, iar un număr nedeterminat de pahare, pe care nu vreau să-l cercetez, te va ucide. Dar nu asta ştim (în manieră augustiniană) că e beţia. Sigur, dacă un extraterestru mi-ar bate la uşă şi m-ar întreba de ce oamenii de pe această planetă ciudată continuă să bea alcool, nu aş răspunde: „O, e doar ca să ne slăbească reflexele. În mare, ca să nu devenim prea buni la ping-pong”. În acest punct, se vehiculează de obicei o altă idee, cum că alcoolul ar reduce inhibiţiile. Nimic mai fals. Fac tot felul de lucruri când sunt mangă pe care nu am vrut niciodată să le fac când eram treaz. Pot vorbi ore întregi cu oameni pe care treaz i-aş considera plicticoşi. Îmi amintesc cum m-am aplecat odată pe fereastra unui apartament din Camden Town, agitând un crucifix şi strigându-le trecătorilor să se pocăiască. Nu e un lucru pe care mi-aş dori să-l fac treaz, dar pentru care nu am curajul necesar. Oricum, unele dintre efectele alcoolului nu sunt provocate de alcool. E foarte uşor să le dai oamenilor bere fără alcool şi să nu le spui că nu conţine alcool. Apoi te uiţi la ei cum beau şi iei notiţe. Sociologii fac asta tot timpul şi rezultatele sunt consecvente şi concludente. În primul rând, nu poţi să ai încredere într-un sociolog într-un bar; trebuie să fii cu ochii pe el ca un uliu. În al doilea rând, dacă provii dintr-o cultură în care se crede că alcoolul predispune la agresivitate, vei deveni agresiv. Dacă vii dintr-o cultură în care alcoolul predispune la religiozitate, vei deveni religios. Lucrurile se pot schimba chiar de la o şedinţă de băut la alta. Dacă vicleanul sociolog anunţă că investighează alcoolul şi libidoul, toată lumea devine libidinoasă; dacă spune că e despre cântat, toată lumea începe dintr-odată să cânte.